Tot in cartea sa Hervey, spune ca viata si moartea Domnului Isus reprezinta o mustrare pe fata, ce strabate vremile, la adresa oricarei forme de mandrie de care sunt in stare oamenii:
Mandria de a putea: " Eu nu fac nimic de la Mine Insumi."
Mandria obarsiei: " Oare nu este El fiul tamplarului."
Mandria intolerantei religioase: "Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!"
Mandria inteligentei: " Vorbesc dupa cum M-a invatat Tatal Meu."
Mandria educatiei: "Cum are omul acesta invatatura, caci n-a invatat niciodata."
Mandria infatisarii: N-avea nici frumusete, nici stralucire."
Mandria reputatiei: "Un prieten al vamesilor si al pacatosilor"
Mandria respectabilitatii: "Poate iesi ceva bun din Nazaret?"
Mandria increderii in sine: " S-a pogorat impreuna cu ei, a venit la Nazaret si le era supus."
Mandria vointei proprii: "Nu caut sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis."
Mandria reusitei: "Dispretuit si parasit de oameni."
Mandria superioritatii: " Eu sunt in mijlocul vostru ca cel care slujeste."
Mandria avutiei: "Fiul omului n-are unde-Si odihni capul."
Construim un renume pentru eul nostru, cercuri de influeta, prietenii personale, adevarate imperii in lumea facerilor si o tinem tot asa - construim, construim de zor. Fortele tineretii din noi, inteligenta noastra in devenire si daca nu suntem atenti, chiar si experientele noastre religioase, toate pornesc intins sa zideasca ceva. Cand atingi culmea, aceasta nazuinta se exprima prin cuvintele lui Nebucadnetar, imparatul din vechime: "Oare nu este acesta Babiul cel ma, pe care mi l-am zidit eu...?"
Dumnezeu este Demolatorul universal. Cat inca mai este vreme, El trebuie sa distruga roadele eforturilor noastre incordate, ca sa zideasca ceva cu valoare vesnica. Isus a zis ca omul care zideste fara sa fi primit instructiuni de la EL, zideste pe nisip. Cu toata dragostea, Dumnezeul nostru va surpa negresit castelele mult pretuite ale eului nostru, numai ca sa poata zidi El.
Si in ziua de azi, acest proces nemilos de demolare se desfasoara sub ochii nostrii, iar noi il privim uneori cu usurare, alteori cu tristete.
Mandria de a putea: " Eu nu fac nimic de la Mine Insumi."
Mandria obarsiei: " Oare nu este El fiul tamplarului."
Mandria intolerantei religioase: "Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!"
Mandria inteligentei: " Vorbesc dupa cum M-a invatat Tatal Meu."
Mandria educatiei: "Cum are omul acesta invatatura, caci n-a invatat niciodata."
Mandria infatisarii: N-avea nici frumusete, nici stralucire."
Mandria reputatiei: "Un prieten al vamesilor si al pacatosilor"
Mandria respectabilitatii: "Poate iesi ceva bun din Nazaret?"
Mandria increderii in sine: " S-a pogorat impreuna cu ei, a venit la Nazaret si le era supus."
Mandria vointei proprii: "Nu caut sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis."
Mandria reusitei: "Dispretuit si parasit de oameni."
Mandria superioritatii: " Eu sunt in mijlocul vostru ca cel care slujeste."
Mandria avutiei: "Fiul omului n-are unde-Si odihni capul."
Construim un renume pentru eul nostru, cercuri de influeta, prietenii personale, adevarate imperii in lumea facerilor si o tinem tot asa - construim, construim de zor. Fortele tineretii din noi, inteligenta noastra in devenire si daca nu suntem atenti, chiar si experientele noastre religioase, toate pornesc intins sa zideasca ceva. Cand atingi culmea, aceasta nazuinta se exprima prin cuvintele lui Nebucadnetar, imparatul din vechime: "Oare nu este acesta Babiul cel ma, pe care mi l-am zidit eu...?"
Dumnezeu este Demolatorul universal. Cat inca mai este vreme, El trebuie sa distruga roadele eforturilor noastre incordate, ca sa zideasca ceva cu valoare vesnica. Isus a zis ca omul care zideste fara sa fi primit instructiuni de la EL, zideste pe nisip. Cu toata dragostea, Dumnezeul nostru va surpa negresit castelele mult pretuite ale eului nostru, numai ca sa poata zidi El.
Si in ziua de azi, acest proces nemilos de demolare se desfasoara sub ochii nostrii, iar noi il privim uneori cu usurare, alteori cu tristete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu